după două zile de nedormit şi un drum lung între cele două zile [înloc de somn] am ajuns pentru a doua oară-n viaţa mea la Vama Veche, a doua oară în anu ăsta şi prima dată cînd am mai văzut şi alte suflete de oameni decît eu şi oamenii cu care am mers .. şoseaua plină de oameni, faci stînga şi intri înspre staţiune plină de oameni rătăciţi de plăcere cum spune nenea-n melodie. acu stau cu vodafone ul meu la altcineva şi iau net de la o a terţa persoană care împrăştie banda trei g plus la toată lumea care e în raza vizuală a reţelei lui fără fir..reţea de cartier, defapt sat, la periferia constanţei. o altă brichetă anti oameni retardaţi ca mine.

o durere continuă şi insuportabilă s-a depus în fundul uneia dintre măsele pe care am îngrijit-o de o mie de ori pînă acum la cîţiva dentişti, însă nimic, se pare că e una dintre măselele alea încăpăţînate pe care dac-o ţii în gură cu siguranţă va face haz de necazul tău.

observ în fiecare zi [în sevraj fiind] toate lucrurile astea stupide cu: tu-mi eşti prieten, tu nu, uite pe ăsta nu-l ştiu dar mă înţeleg mai bine.

să vă spun un lucru despre prieteniile legate pe internet, c-am avut şi eu parte aşa că vă exemplific din propria experienţă, fără lux de amănunte ci doar aşa .. concluziile la care am ajuns:

una dintre concluziile pe care le poţi trage este că vorbind cu omu pe net ajungi la nişte idei [false] despre cum şi din ce este construită persoana cu care vorbeşti [asta dacă nu te-ai întîlnit cu ea, sau te-ai întîlnit doar o singură dată dar în majoritatea timpului, adică 363 de zile pe an aţi vorbit, aproape zilnic, pe net] pe care, dacă ajungi să o vezi sau mai ales să vorbeşti pe bune cu persoana aia [adică la un suc, la o plimbare, la o ceva numai să fie ceva fizic şi nu virtual] toate conceptele abstracte care sunt legate de fiinţa aia cu care vorbeşti aşa de mult ţi se vor schimba, vei ajunge într-o greaţă totală gata să dai voma afară, preferabil s-o împleoşti chiar pe persoana aia doar ca s-o acoperi să n-o mai vezi.

n-or fi toate cazurile aşa, dar cam asta mi se întîmplă mie, îmi contruiesc o utopie generală despre fiinţa cu care vorbesc [fără excepţii .. poate doar vorbesc la telefon cu ea o dată şi mi-a furat inima, însă cînd e s-o întîlnesc începe să mă ia c-o greaţă de nu-i adevărat].

cel mai bine ar fi dacă am sta toţi închişi în casă şi am vorbi pe net, n-am ieşi, n-am vorbi la telefon, nu ne-am pune webcam ul, n-am schimba statusurile doar ca să atragem atenţia, să stăm şi să vorbim, atît, fără să ne certăm, dacă nu-ţi place sensul în care merge discuţia ori îi dai ignore sau schimbi subiectul, e simplu, totul e simplu, şi iubirea e simplă, şi fericirea e simplu de atins, totul e atît de simplu, viaţa în toată splendoarea ei .. însă noi-toţi, suntem nişte cretini şi o complicăm, pînă şi un simplu add pe 360 devine complicat, sau un telefon la un număr necunoscut, trimisul unui cadou prin curier rapid .. totul e a dracului de ismplu însă creierul nostru bolnav nu reuşeşte să vadă asta, defapt nu vrea să accepte şi le complică.

care dintre voi a observat că toate lucrurile bune pe care le spune lumea s-ar putea să fie minciuni însă lucrurile alea rele, jegoase întotdeauna sunt adevărate ?

închei că mă doare prea tare măseaua .. şi plouă .. şi mi-e somn .. şi mi-e dor

m-am aşezat în fotoliu, cam asta fac în fiecare noapte, cu bebeluşul meu suprem, care plînge dacă nu-s lîngă el mai mult de jumătate de oră, în braţe, cu căştile-n ureche şi aştet să-mi amorţească picioarele [într-un fel am început să cred că dacă-mi amorţesc picioarele cel puţin o dată pe zi nu mai fac varice şi alte minăţii pe care le fac oamenii sedentari].

azi a fost zi liberă, atît de liberă încît de dimineaţă de la ora 2 jumate m-am hotărît să ies din casă că nu mai suportam, deja stătusem 14 ore în casă, mai mult decît am stat toată săptămîna. m-am plimbat cît mai plimbat după care am tras puţin în blackout, totul părea okay şi era okay, am vorbit, am discutat, am băut un santal de mere ca tot omu, mi-am terminat primul pachet de ţigări [al doilea mă aştepta neatins, pur, în buzunarul hanoracului meu gri]. nu ştiu de ce cînd am ieşit din casă m-am îmbrăcat aşa gros, maletă, tricou, hanorac şi încă un hanorac, multicolor, roşu cu verde, puţin gri spre albastru şi gri murdar, foarte murdar şi ros de trecerea timpului la buzunarul în care era pusă, comod, bandana cu scheleţii care şi-o trag pe fundal albastru.

c-o durere insuportabilă de cap, m-am căţărat cinci etaje cu scările rulante [pentru că nu mai iau liftul, m-am dezobişnuit, defapt mă simt mai bine cînd merg cu scările rulante, parcă mă ţine cineva de mînă] , întotdeauna las două trepte să treacă din faţa mea pînă să-mi pun piciorul pe a treia treaptă sau a patra care-mi vine la rînd, pentru a lăsa umbra ta să urce, să am grijă să nu cazi şi să mă uit la tine.

iar mi-am dat seama cît de mult îmi place ca oamenii să-ţi spună ce vrei înainte să apuci să spui ce vrei, e ca şi cum ţi-ar spune: uite, n-ai trecut neobservat .. îţi face bine cînd lumea te ştie, parcă nu mai eşti singur.

afară-i frig, mie-mi plesneşte capul şi mi-e rău .. noapte bună