mi-am uitat cernala-n stilou şi s-a uscat, acum nici stiloul nu mai merge nici cerneala nu mai vrea să iasă, poate foile astea verzi nu sunt bune pentru peniţa lui, poate eu am uitat să scriu, poate nu mai am forţă s-apăs stiloul pe hîrtia asta verde ca iarba, mototolită şi plină de dungi negre de tuş, poate nu-i hîrtie de stilou, deşi ştiu c-am mai scris cu stiloul pe ea însă asta se întîmpla demult, tare demult, pe-atunci cînd am scris ultima dată cu cerneală hero blue-black din aia care-mi place mie că nu-i ca apa dulce de izvor de-ţi vine s-o arunci în congelator s-o faci cuburi de gheaţă să meargă cu chivas regalul care ţi-l iei după trei corona ş-o leffe cu două pachete jumate de ţigări în plămîni te miri de ce nu expiri cum face o sticlă de burger după ce scuipi două ţigări aprinse-n ea, ar trebui să fiu topit, ar trebui să fac cancer bronho-pulmonar ca să fiu pus pe noile pachete de ţigări drept dovadă că tutunul nu îngraşă, tutunul ucide la fel ca şi mersul pe stradă sau privitul în sus în timp ce plouă. totul ucide, pînă şi eu ucid, ucid tot: fiecare cuvînt pe care-l scrii îl ucid cu un “k” presupus sictirit, fiecare gest pe care-l faci îl omor din priviri, fiecare fereastră care-mi apare o fac să dispară printr-o simplă apăsare de tastă, fiecare invitaţie o strivesc cu un “nu” spus atît de repede şi simplu, fiecare secundă din viaţa mea o calc cu roţile de la maşină, fiecare gînd pe care-l am cu tine nu vrea să moară, nu vrea, şi-ncerc să-l fac să crape, să-l îngrop, să-l fac să dispară definitiv însă el se face transparent şi reapare cu un verde intens ca o gaură de şarpe care vrea tot timpu să stea la soare, să stea nemişcat sub piatra aia nenorocită de trebuie s-o întorc tot eu. m-am săturat! m-am săturat? nu te-ai săturat? de mine, de toţi, de voi, de ei, de cuvintele “hai să fim prieteni” de elton john şi toată gaşca de gay perverşi, de pedofili, de pedofilii-necrofili, de crocodili, de a spune că tu eşti altfel cînd defapt eşti la fel ca mine, absolut identică, leit cu mine, semănăm ca două picături de apă într-o mare de smoală, la fel cum în marele nostru grup putem să punem alte milioane de persoane, suntem toţi la fel .. nu avem nimic special, doar ceilalţi ne fac să ne simţim speciali.

trebuie să stabilim ipotezele regulii de doi simplă