îmi scot tacticos şapca din cap, să nu sperii pe careva, brişca o las în buzunar, maşina parcată fix în faţa scărilor, închid cu acelaşi gest banal ca de fiecare dată portiera, cobor treptele şi .. ce văd ? nimic, că intru în comă - viaţa mea revine după cel puţin opt ore, pînă atunci nu sunt răspunzător de ceea ce fac, spun sau gîndesc ..

e fenomenal

şi era aşa bine .. însă poc pică netu şi fuga acasă