mi-e ciudă că nu m-am născut acu vreo cinzeci de ani, să stau, să privesc cerul senin, să verific dacă mai am masca de gaz, să mănînc fasolea bine pregătită [că mi-e poftă acum să mănînc vreo tonă şi să fiu balonat şi cu dureri de stomac de la gazele care nu vor să iasă, sau vor însă n-ai pe unde că mi-e plin intestinu de boabele de fasole care fermentează în continuu] .. pentru cine nu ştie: de-o bucată de timp cînd sună cineva intră pe-a doua linie şi-i expediez repede c-am ceva mult mai palpitant de vorbit pe linia unu.. acu’s cu căştile pe urechi ş-ascult înainte s-adorm ce scoate winamp ul din buzunar .. după ce-am fost să dau o tură prin locul veşniciei mele, locu’n care timpul stă în loc, iar oamenii nu se schimbă, mi-am băut cola light ul, am dat o tură după doleanţele altora şi nu ale mele pînă-n rond ş-am ajuns nu-ş cum la benzinărie unde eu m-am dus în direcţia opusă că-s om responsabil şi nu-mi place să rod cauciucurile .. şi cum i-am dat în spiritul frăţiei lor care-i molipsitor în momentele de plictiseală agonică, mi-am dat seama c-am ratat stînga să intru spre scara mea cea scumpă, ş-am aterizat fix în faţa uşii petromolui [lenea mă stăpîneşte], am coborît, am intrat, m-am dus la frigideru care conţinea diverse şi m-am uitat ce să-mi iau, am luat steluţa heineken şi tubicap ul plus ceva care să-mi dea aripi ş-am fugit acasă, unde frumuşel le-am lăsat la rece, mai puţin o cutiuţă mică [că mie nu-mi plac alea mari, mi se par prea .. mari] şi de-atunci îmi ascult playlist ul cu ţigara-n bot la geam, cu lumina stinsă ca orice emo care s-a plictisit să fie trist ş-acu nu ştie ce să facă ..

aş da un telefon, dar cursurile-s multe, examenu-i aproape, iar soarele-i aproape sus pe cer

Client: Un taxi la RC Star vă rog

Dispecer: apel 1. un taxi la RC Star

apel 2. un taxi la RC Star vă rog

apel 3. poate ajunge un taxi la RC Star în 3 - 4 minute?

Taxi:    da baza, ajung în 2 - 3 minute

Dispecer: se poate să aşteptaţi 4 minute pînă vine un taxiu

Client: sigur, nu-i bai [jucîndu-mă cu cîinii - noua mea teorie: dacă vezi cîini pe stradă, fie ea noapte sau zi, îi chemi frumos, vorbeşti frumos, îi mîngîi cu riscul de a face trei duşuri pînă să-ţi treacă mirosurile, ţi-i faci prieteni şi nu pradă]

O ţigară aprinsă în aşteptarea taxiului, mîngîiat de cîini, mîrîituri de gelozie printre cei 5 cîini cu coada stufoasă plină de jeg fluturînd în vînt ca cravata de pionier pe care o visez de trei zile-ncoace.trei fumuri şi taxiul ajunge, cîinii se împrăştie în lătrarea roţilor care se învîrt.

bat în geamul loganului să-l întreb dacă pot fuma-n maşină [că-i păcat de ţigara de-abia aprinsă] , cu silă mi se răspunde că nu-i pasă. Gesturile taximetristului se transfigurează, metamorfozează într-o greaţă de-mi era jenă de mizeria pe care am s-o las în maşină .. însă nu-i spun nimic, arunc ţigara imaginîndu-mi că-i nimeresc ochiul stîng, deschid portiera, urc tot trupul răvăşit de oboseală şi-i spun: acasă vă rog, el nu mă-ntreabă nimic, vede stradă înainte, îi dă 80 plus spre petre andrei, face frumos stînga, 80 plus în continuare … zău, nu sunt cartof şi nici alte legumiferă care merită un astfel de tratament, traseul cel mai lung dintre alea scurte de obicei îmi surîde şi-l iau [asta ca să nu mă deprime gropile din mijlocul străzii de pe traseul cel mai scurt] însă acum îl urăsc din ce în ce mai tare, aş vrea să-i explodeze cauciucul, să facem accident, să-i sară proteza dentară în scrumieră, să-l văd sîngerînd, să-i iasă flegma de bou afară pe nas. însă nimic nu se-ntîmplă, el continuă c-o greaţă de parc-aş fi ultimul boschetar spre destinaţia finală, parcă-mi ghicise traseul de data trecută făcută c-o altă maşină, însă eu nu, fac semne disperate: SPRE STÎNGA, STÎNGA LA URMĂTOAREA, VĂ ROG, CURMAŢI-MI SUFERINŢA .. şi aşa am ajuns să ratăm prima la stînga ş-am spus.. uite-aşa nu credeam c-o să mi se-ntoarcă vreodată traseul meu favorit de la serviciu acasă…gîndul îmi stătea la cele 6 ore suspendare, dar am vrut să dau dovadă de bun simţ şi să nu-i fut cheful omului care, probabil, în ziua aia sau exact înainte să urce-n maşină, a călcat într-un mare rahat de i-a ajuns la creier, i-am plătit, lăsat bacşiş 60 de bani ş-am ajuns sus unde m-am uitat plictisit şi pierdut pe geam cu gîndul că trebuie s-adorm ca să ţin piept unei noi zile..

acum aştept dimineaţa celei de-a treia zi după faptă..

spor la treabă şi baftă la whatever

afară plouă, taximetristu’ mi-a spus că de azi pînă sîmbătă e cod galben în toată ţara .. eu m-am bucurat, aer curat, o să mă ude numai cît mă duc să-mi iau un pachet de ţigări şi un nestea de piersici de la non-stop ul din colţ .. ness am acasă, mîncare nici nu mai spun .. aşa că nu-ş d c să mă agit sau să-mi pară rău .. vecina de la doi care mai iese să fumeze o ţigară la geam o să-mi ţină de urît cît îmi fumez şi eu dunhill-ul .. ea e la feaa .. d unde ştiu ? pentru că noaptea e linişte, iar ea vorbeşte prea tare la telefon [e mîndră..probabil e în anu’ntîi .. defapt şi-n doi tot aşa entuziasmat şi important te crezi că vai de mine dragă doamne eşti la facultate .. însă cu noua programă (de îndobitocit masele) bologna sau cum i-o fi spunînd nici nu-ţi dai seama cum ajungi în trei şi gata .. de parcă nici n-ar fi fost, mai scurt şi decît liceul].

eh, eu mă duc să mănînc ceva, că parc-or trecut niţel peste paişpe ore de la ultima masă [mic dejunul campionilor cu trei ochiuri, pîine şi apă cît cuprinde] .. spor la învăţat la toată lumea [eu încă mă chinui să intru în examene]

după două zile de nedormit şi un drum lung între cele două zile [înloc de somn] am ajuns pentru a doua oară-n viaţa mea la Vama Veche, a doua oară în anu ăsta şi prima dată cînd am mai văzut şi alte suflete de oameni decît eu şi oamenii cu care am mers .. şoseaua plină de oameni, faci stînga şi intri înspre staţiune plină de oameni rătăciţi de plăcere cum spune nenea-n melodie. acu stau cu vodafone ul meu la altcineva şi iau net de la o a terţa persoană care împrăştie banda trei g plus la toată lumea care e în raza vizuală a reţelei lui fără fir..reţea de cartier, defapt sat, la periferia constanţei. o altă brichetă anti oameni retardaţi ca mine.

o durere continuă şi insuportabilă s-a depus în fundul uneia dintre măsele pe care am îngrijit-o de o mie de ori pînă acum la cîţiva dentişti, însă nimic, se pare că e una dintre măselele alea încăpăţînate pe care dac-o ţii în gură cu siguranţă va face haz de necazul tău.

observ în fiecare zi [în sevraj fiind] toate lucrurile astea stupide cu: tu-mi eşti prieten, tu nu, uite pe ăsta nu-l ştiu dar mă înţeleg mai bine.

să vă spun un lucru despre prieteniile legate pe internet, c-am avut şi eu parte aşa că vă exemplific din propria experienţă, fără lux de amănunte ci doar aşa .. concluziile la care am ajuns:

una dintre concluziile pe care le poţi trage este că vorbind cu omu pe net ajungi la nişte idei [false] despre cum şi din ce este construită persoana cu care vorbeşti [asta dacă nu te-ai întîlnit cu ea, sau te-ai întîlnit doar o singură dată dar în majoritatea timpului, adică 363 de zile pe an aţi vorbit, aproape zilnic, pe net] pe care, dacă ajungi să o vezi sau mai ales să vorbeşti pe bune cu persoana aia [adică la un suc, la o plimbare, la o ceva numai să fie ceva fizic şi nu virtual] toate conceptele abstracte care sunt legate de fiinţa aia cu care vorbeşti aşa de mult ţi se vor schimba, vei ajunge într-o greaţă totală gata să dai voma afară, preferabil s-o împleoşti chiar pe persoana aia doar ca s-o acoperi să n-o mai vezi.

n-or fi toate cazurile aşa, dar cam asta mi se întîmplă mie, îmi contruiesc o utopie generală despre fiinţa cu care vorbesc [fără excepţii .. poate doar vorbesc la telefon cu ea o dată şi mi-a furat inima, însă cînd e s-o întîlnesc începe să mă ia c-o greaţă de nu-i adevărat].

cel mai bine ar fi dacă am sta toţi închişi în casă şi am vorbi pe net, n-am ieşi, n-am vorbi la telefon, nu ne-am pune webcam ul, n-am schimba statusurile doar ca să atragem atenţia, să stăm şi să vorbim, atît, fără să ne certăm, dacă nu-ţi place sensul în care merge discuţia ori îi dai ignore sau schimbi subiectul, e simplu, totul e simplu, şi iubirea e simplă, şi fericirea e simplu de atins, totul e atît de simplu, viaţa în toată splendoarea ei .. însă noi-toţi, suntem nişte cretini şi o complicăm, pînă şi un simplu add pe 360 devine complicat, sau un telefon la un număr necunoscut, trimisul unui cadou prin curier rapid .. totul e a dracului de ismplu însă creierul nostru bolnav nu reuşeşte să vadă asta, defapt nu vrea să accepte şi le complică.

care dintre voi a observat că toate lucrurile bune pe care le spune lumea s-ar putea să fie minciuni însă lucrurile alea rele, jegoase întotdeauna sunt adevărate ?

închei că mă doare prea tare măseaua .. şi plouă .. şi mi-e somn .. şi mi-e dor